Rădăcinile Ritului Scoțian Antic și Acceptat se pierd în negura vremurilor, învățăturile și simbolismul său precedând cu mii de ani stabilirea sa oficială. Este o colecție de semne, simboluri, scrieri, întrebări și răspunsuri, căutări și revelații ale multor inițiați și înțelepți care au format un sistem de valori la fel de solid ca munții și la fel de etern ca stelele. Urme ale acestui sistem pot fi găsite în mormintele și templele din India, printre ruinele Nubiei, în Valea Nilului, în Caldeea, Asiria, Persia, Grecia, Roma și chiar în Mexicul antic.

Formarea modernă a Ritului ne duce în Franța începutului de secol XVIII. În timpul tulburărilor politice din Scoția din secolele XVII și XVIII, membrii casei regale Stuart și mulți francmasoni scoțieni s-au refugiat în Franța, unde nobilimea și viața socială vibrantă au oferit un teren fertil pentru răspândirea francmasoneriei. În acea perioadă au fost create și dezvoltate numeroase ritualuri și grade, fiecare având propria poveste, simbolistică și lecție morală.

În 1728 a apărut Ritului Ramsay (cunoscut și sub numele de Ritul de Bouillon), denumit astfel după cavalerul scoțian Michael Andrew Ramsay, un om cu o viziune largă și o educație vastă. Ramsay este cunoscut pentru discursul său în care a legat originile francmasoneriei de Cavalerii Templieri. Contribuții semnificative la acest rit au fost aduse și de Charles Radcliffe, conte de Derwentwater, care a fost Mare Maestru al Marii Loji a Franței între 1736 și 1738.

Pe lângă cele trei grade simbolice (Ucenic, Calfă, Maestru), Ritul Ramsay includea trei grade suplimentare: 4° Maestru Scoțian (posibil de aici provine termenul „scoțian” din numele ritului), 5° Noviciu și 6° Cavaler Templier. Acest ritual a stat la baza formării altor grade superioare. În Franța, în special la Bordeaux și Lyon, au înflorit lojile cu grade înalte. În 1741, la Bordeaux, a apărut pentru prima dată gradul Kadosh — unul dintre cele mai importante în cadrul Ritului Scoțian Antic și Acceptat.

Tot în 1761, Consiliul a emis un patent lui Étienne Morin, un comerciant din Bordeaux, numindu-l Trimis și Inspector General, autorizându-l să stabilească Ritualul Perfecțiunii în emisfera vestică (America și Antile) și să confere grade de Inspector General și deținuților în acea zonă.

Datorită muncii sale sârguincioase și a adjunctului său, Henry Andrew Francken, Lojile Perfecțiunii au fost fondate în Republica Dominicană și apoi în orașe americane precum New Orleans, Philadelphia și Charleston.

Între 1761 și 1768, Morin a extins Ritualul Perfecțiunii cu opt grade noi — unele provenite din Rituri Scoțiene Primitiviste, altele create chiar de el. Această extindere a dat naștere Ritului Scoțian Antic și Acceptat, compus din 33 de grade, care din 1786 a început să se răspândească în întreaga lume.

Consiliul Suveran al Împăraților Orientului și Occidentului a existat până în 1782, după care nu mai sunt urme ale lui.

La 1 mai 1786, la Berlin, au fost adoptate Constituțiile Mari ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Acestea au stabilit că Ritul va conține treizeci și trei de grade, va purta numele de Ritul Scoțian Antic și Acceptat și va fi condus de un Consiliu Suprem.

Pentru prima dată a fost înființat un Consiliu Suprem compus din frați de gradul 33. Constituțiile Mari acordau acestora autoritatea de a înființa noi Consilii Supreme și de a ridica alți frați la gradul 33. Constituțiile au fost semnate de regele Prusiei, Frederic cel Mare, în calitate de Suveran Mare Comandor al Ritului.

Principiile acestor Constituții sunt în vigoare și astăzi.

Între 1796 și 1798, în Santo Domingo (Antile), contele Alexandre François Auguste de Grasse – marchiz de Tilly a fondat Consiliul Suprem al Indiilor de Vest Franceze și al Insulelor de la Vânt.

Primul Consiliu Suprem de pe continentul american a fost inaugurat la Charleston, Carolina de Sud (SUA), pe 31 mai 1801, cu nouă membri. Unul dintre fondatori a fost marchizul de Grasse-Tilly, care a devenit Mare Comandor Adjunct. Deviza acestui Consiliu Suprem a fost „Ordine din Haos” (Ordo ab Chao), deviză folosită și astăzi. Pe 22 decembrie 1804, a fost format un Consiliu Suprem și în Franța, iar primul Mare Comandor Suveran a fost același marchiz de Grasse-Tilly. Ulterior, au fost înființate Consilii Supreme în Italia (1805), Spania (1809) și Belgia (1817).

Ritul Scoțian Antic și Acceptat modern s-a conturat prin dezvoltarea și îmbinarea diverselor rituri din acea perioadă. Un merit deosebit pentru sistematizarea acestora îi revine lui Albert Pike (1809–1891), Suveran Mare Comandor al Jurisdicției Sudice (SUA) și gânditor masonic de marcă. Albert Pike a ocupat această funcție timp de 32 de ani.

Este esențial de subliniat: niciun rit, inclusiv cel Scoțian, nu face un frate „mai bun” decât o poate face Loja Albastră simbolică. Gradele Ritului Scoțian sunt doar numeric superioare celor trei simbolice, dar nu mai importante. Marele gânditor masonic Albert Pike spunea:

„Poate că este prea târziu să schimbăm terminologia consacrată, dar nu trebuie să cădem în greșeala de a considera că un mason de gradul 33 este superior unui Maestru. Nimeni nu este mai presus de Maestrul Venerabil al lojei sale. Cu toții, prin fapte și cuvinte, trebuie să arătăm că Marele Maestru este cea mai înaltă autoritate pe care a cunoscut-o vreodată lumea.”

În concluzie:

Ritul Scoțian Antic și Acceptat este o călătorie alegorică, o dramă a dezvoltării personale, care transmite lecții morale și spirituale prin intermediul a treizeci și trei de grade. Este una dintre cele două ramuri principale ale francmasoneriei, alături de Ritul York, prin care un Maestru își poate aprofunda și rafina cunoștințele dobândite în primele trei grade.

Fraților devotați, loiali, harnici și ambițioși le transmitem un singur mesaj:

Călătoria continuă…